John Dougherty

Partner Sixus International, LLC şi membru al Consiliului Curatorilor Asociaţiei de biotehnologii a ţărilor Mării Negre
 

Primii nouă ani în dezvoltarea biotehnologiilor agricole vegetale au creat diferenţe substanţiale în situaţia concurentă între popoarele lumii. Statele Unite şi Canada au devenit “Lideri” mondiali. Argentina, China şi India au început a se impune drept “Lideri” mondiali nu numai în rândul economiilor în trecere, dar şi global. Unele ţări au preluat rolul de “Adaptori” accentuând la introducerea unor construcţi genetici dovediţi prin creşterea şi transformarea în varietăţi locale. Alte ţări au preluat rolul de “Tări adoptive”, înregistrând trăsături aprobate în varietăţi străine pentru utilizare locală. Majoritatea ţărilor însă sunt în categoria “Rămaşilor în urmă”. Noi le punem în aceasta categorie de “Rămaşi în urmă” având în vedere faptul, că aceste naţiuni rămân în urmă dezvoltării, întrucât preiau şi folosesc biotehnologiile prin industria alimentară locală, prin industria furajieră, precum şi folosind oamenii de ştiinţă şi/sau fermierii.

1. Care sunt unele din cauzele pentru existenţa acestor diferenţe între popoarele în domeniul creării şi utilizării acestor tehnologii noi?
2. Dacă în Secolul 21 biotehnologiile vegetale vor fi una din tendinţele mondiale fundamentale, ce putem învăţa de la dezvoltarea primei decade în ceea ce priveşte problema diferenţelor esenţiale între popoarele, care în prezent sunt “Lideri” şi naţiunile din categoria “Rămaşilor în urmă”?

Autorul prezentului articol consideră că dacă dorim să înţelegem esenţa răspunsului la aceste două întrebări este necesar să începem de la aplicarea cunoştinţelor pe care le-am obţinut din alte domenii industriale, precum şi din istoria industriei. Noi suntem convinşi de asemenea că economistul Michael Porter de la Universitatea din Harvard în cartea sa Avantajele competitive ale naţiunilor (The Competitive Advantages of Nations) dezvăluie perspicacităţi aplicabile, cu toate că aceasta carte nu se ocupă concret de problemele biotehnologiilor vegetale.

Analiza noastră arată că drumul politicii publice, ales de liderii naţionali este un factor important, care diferenţiază popoarele în popoare “Lideri” sau popoare “Rămase în urmă”. Factorul – cheie de diferenţiere este dacă există sau nu există un sistem transparent şi fundamentat ştiinţific de regulare şi dacă acest sistem ştiinţific fundamentat acţionează cu un amestec minim din partea politicienilor sau cu o presiune minimă exercitată de terţi.

Naţiunile care NU ŞI-AU CREAT şi până acum un sistem fundamentat ştiinţific sunt într-o situaţie competitivă dezavantajoasă în plan mondial. O asemenea lipsă de regulare a creat un fel de obstacol comercial pentru naţiunile rămase în urmă în domeniul obiectelor comerciale, componentelor furajiere, componentelor alimentare, precum şi a colaborării tehnologice.

In cartea Avantajele competitive ale naţiunilor d-r Porter afirmă următoarele: “Este necesar ca exigenţele regulatoare la toate nivelele guvernamentale să fie impuse aşa încât să fie luată în vedere influenţa lor asupra procesului de inovaţii. Reglementările trebuie să stimuleze căutarea de tehnologii şi produse noi. Dar foarte des se obţine un efect contrar.
Procesul prin care se creează şi intră în vigoare standardele regulatoare este tot atât de important cât şi standardele însuşi. O întârziere şi o nesiguranţă la deciziile de standarde, precum şi la aprobarea sau respingerea de produse sau de practici duce la o pierdere de timp şi de resurse şi devine un obstacol inutil în faţă inovaţiilor în industrie”

Prima decadă din istoria sectorului global mondial arată că ţările sunt în stare să modifice esenţial statura lor competitivă şi viitorul lor prin intermediul introducerii în biotehnologiile agricole a unor legi şi regulamente efective şi eficiente. Din momentul când încep să funcţioneze regulile ştiinţific întemeiate pentru biotehnologiile în domeniul agricol, urmează o reacţie rapidă din partea oamenilor de ştiinţă, companiilor cu obiect de activitate în domeniul seminţelor, fermierilor şi antreprenorilor. Treptat unul după altul popoarele acceptă biotehnologiile drept o practică agricolă, iar nivelul acceptării lor depăşeşte nivelul acceptării în plan istoric a varietăţilor hibride şi a seminţelor îmbunătăţite ale “Revoluţiei verde”.

Tările a căror ponderea esenţială a produsului lor naţional brut provine din sectorul agricol, beneficiează de avantaje importante prin faptul că sunt “lideri”, iar anterior – că au fost “adoptori” ai celor mai noi inovaţii în producţia agricolă. In contrar, o naţiune care amână introducerea inovaţiilor şi nu adoptă legile şi regulamentele necesare respective, îşi pierde posibilităţile de a trage foloase potenţiale.

A deveni Parte la Tratatul de la Cartagena înseamnă o anunţare a unor intenţii de a începe crearea şi aprobarea pe plan naţional a unor legi şi regulamente. Legile şi regulamentele naţionale în domeniul biotehnologiilor ştiinţifice pentru crearea unor plante trebuie să fie relativ clare. Printre naţiunile “lideri” (atât economii dezvoltate cât şi economii în trecere) există de acum modele care lucrează. O lege pentru biotehnologiile ştiinţifice vegetale în curs de funcţionare, seamănă cu sistemul pentru dreptul la proprietate. Crearea unor asemenea sisteme duce la stimularea investiţiilor tehnologice şi a realizării unui partenerat dintre sectorul privat şi public al ţărilor “lideri”. Si întrucât statul a definit clar un drum de acţiune prevăzut, parteneriatul se realizează mult mai uşor.

Un lider politic, care are ca scop îmbunătăţirea productivităţii/competitivităţii agricole, îngrijirea şi ocrotirea solului şi a apei, majorarea diversităţii lumii sălbatice, precum şi îmbunătăţirea sănătăţii publice a familiilor muncitorilor agricoli şi a muncitorilor în fermele, ar trebui să aprecieze şi a avea drept un model practicile celor cinci popoare-lideri în biotehnologiile agricole.

Examinarea unor cazuri separate de construcţi curenţi, aprobaţi de sistemele de regulare întemeiate ştiinţific, arată existenţa unui folos esenţial pentru statele la măsurarea influenţei asupra mediului încunjurător, sănătăţii publice/securităţii muncitorilor şi a economiei. Vă recomandăm drept referinţă cărţile Influenţa economică şi ecologică a biotehnologiilor agricole, perspectivă mondială (The Economic and Environmental Impact of Ag Biotech, a Global Perspectives) de d-r Nicholas Kalaitzandonakes, şi Folosirea culturilor genetic modificate în ţările în curs de dezvoltare (The Use of Genetically Modified Crops in Developing Countries) de Consiliul de bioetică de Nuffield, precum şi o mulţime de raporturi ale Institutului internaţional de cercetări în domeniul politicii alimentelor (International Food Policy Research Institute) /IFPRI/. Cercetările concrete susmenţionate ale construcţilor, aprobaţi de asemenea sisteme de regulare ştiinţific fundamentate, au arătat că NU AU EXISTAT consecinţe nefavorabile asupra diversităţii biologice, mediului înconjurător sau asupra sănătăţii publice. Aceste cercetări ştiinţifice dezmint speculaţiile anterioare ale unor organizaţii.

Ultimul raport al Serviciului Internaţional pentru achiziţii de aplicaţii biotehnologice în sectorul agricol (International Service for the Acquisition of Agribiotech Applications) /ISSAA/ a fost publicat în lună ianuarie anul 2005. ISSAA a înregistrat o creştere în plan mondial de 20 % a pământului plantat biotechnologic. Asta înseamnă o creştere a cotei anuale de adoptare în comparaţie cu anul 2003. In total 17 state au plantat unul sau mai mulţi construcţi ai unei sau mai multe culturi. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în ţările cu economii în curs de trecere. Nouă ani după aprobarea primului construct în Statele Unite, în anul 2004 8.25 milioane de agricultori au plantat 81.4 milioane de hectare. Astăzi biotehnologiile agricole sunt o practică comercială esenţială. Consumatorii comerciali de frunte ai tehnologiilor sunt patru culturi de bază şi anume: porumbul, soia, bumbacul şi rapiţa.

Un raport recent al Institutului Internaţional de cercetări în domeniul politicii alimentelor /IFPRI/ a documentat că în 15 economii în curs de dezvoltare există 61 institute ştiinţifice care lucrează la proiecte legate de 45 culturi diferite, accentul fiind pus în primul rând pe problemele maladiilor şi a dăunătorilor. Dacă aceste proiecte vor fi asociate cu numeroasele proiecte existente în America de Nord care se ocupă cu problemele rezistenţei la secete şi ger, cu problemele caracteristicilor alimentare şi calitative, ar fi posibil în agricultura să fie realizate modificări enorme.

In caz că agricultura în ţara Dvs. nu utilizează construcţi aprobaţi ai acestor culturi drept un mijloc de rezolvare a problemelor agronomice, înseamnă că ţara Dvs. rămâne în urmă în competitivitatea. Dacă oamenii de ştiinţa în ţara Dvs. nu au stabilit un sistem regulator şi un proces de la laborator până la înregistrarea comercială, aceşti oameni de ştiinţă vor fi recrutaţi să emigreze în alte state.

Constatăm că în decembrie anul 2004 în Regiunea Mării Negre şi printre membrii Asociaţiei de biotehnologii a ţărilor Mării Negre Rusia, Bulgaria şi România sunt cele mai avansate în domeniul biotehnologiilor agricole vegetale. Aceste ţări au avut norocul în primă decadă de a poseda un sistem regulator fundamentat ştiinţific în curs de funcţionare. Alte state în aceasta regiune sunt într-oi poziţie nefavorabilă, pentru că nu au un sistem regulator întemeiat ştiinţific.

Loel Cohen, cercetător principal pe lângă Institutului Internaţional de cercetări în domeniul politicii alimentelor /IFPRI/ consideră: “Tările sărace foarte des nu doresc sau nu sunt în stare de a testa culturi comerciale genetic modificate, întrucât politica naţională sau sistemele regulatoare nu sunt pregătite de a da aprobare pentru utilizare generală”. După părerea mea, aceasta practica are aceeaşi influenţă asupra economiei statului ca şi în cazul fermierului care creşte o vacă, dar pe urmă decide să nu o mulgă.

A deveni Parte la Tratatul de la Cartagena nu este de ajuns. Atât timp cât o ţară nu va crea legi/regulamente proprii în curs de funcţionare, investiţiile ei în institutele de biologice, în învăţământul avansat în domeniul ştiinţelor biologice, în programele de creşterea de varietăţi şi de creşterea de culturi, reprezintă active nerealizabile.

Sixus International crede că cea mai bună dovadă pentru faptul că un sistem naţional regulator poate fi considerat “în vigoare” este atunci când acest sistem arată că fermierii în ţara respectivă au acces la aceeaşi construcţi, care sunt aprobaţi pentru folosire de concurenţii lor...fermierii care cresc aceeaşi cultură în alte ţări.

Noi considerăm de asemenea că una din măsurile de verificare dacă sistemul regulator al unei ţări este efectiv şi eficace faţă de cel al altei ţări este diferenţă în timpul necesar pentru aprobarea constructului unei culturi în prima ţară. Dacă de exemplu constructul specific al unei culturi este înregistrat în primul stat în decursul anului 1998, iar cel de al doilea stat nu a înregistrat acelaşi construct până la anul 2000, aceasta înseamnă că cel de al doilea stat este intr-o situaţie competitivă nefavorabilă globală. Dar care ar fi nivelul de situaţie competitivă nefavorabilă al ţării care înregistrează aceleaşi construct în anul 2004? Care este situaţia competitivă nefavorabilă globală a unei ţări, care nu este în stare de a începe un proces de înregistrare al constructului în anul 2005, întrucât nu are un sistem regulator?
Un alt criteriu pentru eficacitate sunt cheltuielile pentru cercetări şi testare, necesare pentru a fi aprobat un construct într-o ţară în comparaţie cu cele din altă ţară.

Diferenţele mari în timp şi cheltuieli creează o nesiguranţă. Creatorii, antreprenorii şi investitorii preferă să lucreze şi să introducă resurse în ţări cu economii care au un nivel mic de nesiguranţă.

In partea lui Michael Porter în cartea susmenţionată, unde savantul descrie “Crearea de factori în ştiinţă nouă”, se menţionează următoarele: “Cazul cu biotehnologiile este semnificativ pentru faptul cum noi oameni de ştiinţă cuminţi şi prudenţi din Germania rămân în urmă altor ţări. Legile germane în domeniul cercetărilor biotehnologice sunt aşa de severe, încât BASF şi Hoechst efectuează cercetările sale în filialele lor în Statele Unite”.

Articolul “Bobotează Germaniei” (“Germany`s Epiphany”) apărut în Wall Street Journal la dată de 22 martie anul 2005 reaminteşte un partid politic în Germania, care apelează pentru “un vârf al gradului de ocupare”, în timp în care şomajul în Germania a ajuns 12,6 %. Consecinţele asupra posibilităţilor economice sunt rezultatul existenţei unor legi şi regulamente, care pun obstacole.

Fiind ţări care au realizat sisteme regulatoare proprii de biotehnologii agricole, noi afirmăm că cei responsabili de politica ţării examinează modelele care creează posibilităţi de muncă ale oamenilor de ştiinţă şi îmbunătăţesc productivitatea agricolă şi competitivitatea globală.

Prima aprobare regulatoare pentru creşterea unui construct este dovada, că ţara respectivă posedă un sistem regulator în curs de ”deplină” funcţionare Aprobarea celui de al doilea construct al unei culturi agricole, mai ales dacă această aprobare se face într-un timp mai scurt, decât timpul pentru primul construct, demonstrează o eficacitate şi o siguranţă îmbunătăţită a sistemului în curs de funcţionare. Fiecare aprobare dată unui construct atrage în ţara mai mulţi inventatori, antreprenori şi investitori. Sistemul regulator în curs de funcţionare dă oamenilor de ştiinţă nu numai din sectorul privat, dat şi celor din sectorul public, posibilitatea de a folosi biotehnologiile pentru rezolvarea problemelor agronomice, caracterisice pentru statul respectiv. Convingerea noastră este că primele 17 ţări prin experienţa lor în creşterea au dovedit că avantajul global al “momentului comercial” în domeniul biotehnologiilor agricole există.

Cartea lui Hernado Desotos Misterul capitalului (Mystery of Capital) atrage atenţia asupra faptului că lipsa unui sistem clar, perspicace şi efectiv are drept consecinţă populaţia să acţioneze în afară sistemului. Apar “piaţă neagră” şi corupţia. Astfel când o ţară posedă un sistem în curs de funcţionare şi urmăreşte obţinerea unor beneficii economice, ecologice sau beneficii pentru securitatea publică, ea creează o posibilitate ca o altă ţară cu sectorul agricol lipsit de drepturi să înceapă un comerţ ilegal. Transferul de seminţe de soia Roundup Ready la începutul anului 2000 dintr-o ţară în care ele au fost aprobate (Argentina) spre o ţară vecină în care aprobarea a întârziat (Brazilia), este un exemplu ce răspuns au dat fermierii la concurenţa internaţională.

Altă concepţie importantă a avantajului naţional competitiv este “Avantajul primului autor”. Noi suntem de părere că în biotehnologiile agricole există câteva criterii care pot fi folosite cu succes pentru identificarea corectă care din naţiunile are “Avantajul primului autor”.

1. Care este ţara care primă în lumea a înregistrat constructul?
2. Care este ţara în regiunea naturală comercială (Marea Neagră) sau în blocul comercial (CE sau NAFTA) care prima a înregistrat constructul?
3. Care este ţara care posedă o unitate de cercetare (un laborator), care creează, dezvoltă şi înregistrează produsul?
4. Care este ţara care posedă cel mai mare procent de companii pentru seminţe cu una sau mai multe varietăţi, conţinând constructul?
5. Care este ţara cu cel mai mare număr de fermieri, care cresc cultura agricolă cu constructul respectiv?

In concluzie:

In anul 2005 există posibilităţi ca politicienii să ia decizia practică pentru îmbunătăţirea avantajului competitiv al popoarelor lor. Sixus International ar propune câteva posibilităţi:

1. De a trimite o delegaţie la MOP2 în perioadă 31 mai - 2 iunie la Montreal, care la luarea deciziei să balanseze între necesitatea de o gestiune bună a mediului înconjurător şi importanţă capacităţii naţionale de concurenţă în agricultura şi ştiinţa.
2. De a primi legi şi regulamente fundamentate din punct de vedere ştiinţific, care să creeze un avantaj competitiv pentru poporul Dvs. prin urmarea exemplului unuia din popoarele “Lideri”.
3. De a da drumul la acţionarea unor regulamente pentru aprecierea riscului şi creşterea de varietăţi pentru construcţi aprobaţi (care se folosesc într-o scară largă în comerţul internaţional) pentru culturi-cheie pentru ţara Dvs., în aşa fel încât fermierii şi oamenii de ştiinţă Dvs. să aibă posibilitatea de a alege alternativa să participe la revoluţia biotehnologică.